Festivalul se află la aproximativ 30 de km de Cluj-Napoca, în satul Bonțida. Dacă nu vei fi cazat în EC Village sau în Bonțida, poți ajunge la festival cu trenul (trenurile EC sunt cea mai bună variantă), cu autobuzul sau cu mașina.
Îmbunătățim constant transportul spre festival.
*Pentru ca transportul cu autobuzul să fie mai accesibil, am introdus Saver Ticket, un bilet care costă doar 19 lei și este valabil într-un anumit interval orar. Dacă îl folosești cel puțin pentru unul dintre drumuri și îl combini cu orice alt tip de bilet, costul total al călătoriei dus-întors până la castel este mai mic decât anul trecut.
*O intreagă stradă din Bonțida va fi folosită pentru a putea îmbarca participanții în 7 autobuze simultan și a reduce timpul de așteptare.
*Timpul mediu de așteptare la orele de vârf este de 30 de minute.
*Chat Dedicat pe Whatsapp: Doar pentru probleme legate de transport, pentru a fi în permanență în legătură cu voi și a găsi soluții cât mai rapid: +40752653049
Poți alege să călătorești spre Electric Castle cu unul dintre trenurile EC, care vor pleca de câteva ori pe zi din Gara Mică, Cluj-Napoca. Doar persoanele cu bilet valid de festival vor putea urca în aceste trenuri. Trenul EC va opri în Jucu, de unde, un autobuz dedicat te va duce la festival. Prețul unui bilet este de 38 de lei și acoperă întreaga călătorie Cluj-Bonțida.
Aceasta e cea mai simplă și rapidă variantă de transport spre festival, evitând aglomerația de la ieșirea din oraș.
Biletele pot fi cumpărate doar online. Trenurile EC au o capacitate limitată, așa că îți recomandăm să îți cumperi biletul în avans. Asigură-te că alegi data și ora corectă atunci cand îl cumperi, biletul va fi valabil doar pentru trenul care pleacă la data și ora pentru care ai optat. Biletele EC Train neutilizate pot fi folosite și pentru autobuzele EC în intervalul orar 03:00–14:00.
15 Iulie
Pe 15 iulie, autobuzele EC vor circula non-stop de la Expo Transilvania și înapoi, începând cu ora 10:00.
16-19 Iulie
Autobuzele EC vor circula non-stop, atât ziua, cât și noaptea, de la Iulius Mall, Expo Transilvania și din Bonțida.
Ultimul autobuz va pleca din Bonțida spre Cluj-Napoca pe 20 iulie, ora 11:00.
Stațiile la întoarcerea în Cluj sunt: Aurel Vlaicu (zona Expo Transilvania) și Iulius Mall.
Biletele vor fi disponibile online și în stațiile de autobuz, iar plata se va putea face doar cu cardul. Îți recomandăm să cumperi biletul în avans pentru a ajuta la fluidizarea procesului de îmbarcare.
Prețuri bilete autobuz
BILET SAVER – 19 LEI – valabil doar pentru cursele din intervalul 03:00–14:00.
BILET ANYTIME – 46 LEI
Biletele Saver trebuie scanate în intervalul 03:00–14:00. Dacă intenționezi să folosești un astfel de bilet, încearcă să ajungi puțin mai devreme și nu lăsa totul pe ultima sută de metri, la ora 13:59.
Dacă ajungi la punctul de scanare cu un bilet Saver în afara acestui interval, va trebui să îl upgradezi la un bilet Anytime.
Biletele Anytime pot fi folosite la orice oră.
Important: Intervalul de valabilitate este stabilit în funcție de momentul în care biletul este scanat la intrarea în zona de îmbarcare. În perioadele aglomerate este posibil să existe timp de așteptare până la îmbarcare și plecarea autobuzului, însă eligibilitatea biletului este determinată de ora la care ai intrat în zona de îmbarcare și ai scanat biletul. Îți recomandăm să ajungi din timp la punctul de îmbarcare.
La Iulius Mall sunt disponibile parcări cu plată pentru 24 de ore sau 5 zile. Mergi la Info Parking și prezintă brățara Electric Castle pentru a beneficia de reducere.
Dacă ai posibilitatea, îți recomandăm să alegi stația de la Expo Transilvania. Chiar și în orele de vârf, traficul este, de obicei, mai fluid în această zonă.