Nerecomandat copiilor cu vârsta sub 12 ani
Sala Parter
Proiecție de film „Almanah Cinema. Șase filme scurte” de Radu Jude
În distribuție: Alexandru Dabija, Cristina Drăghici, Șerban Pavlu și Ilinca Manolache. Imaginea este semnată de Marius Panduru, iar în filme mai apar imagini de Honoré Daumier, Costică Acsinte, Eduard Tissé și Ioan Nicolau. Montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, iar de sunet s-au ocupat Titi Fleancu, Dana Bunescu și Marius Leftărache. Producător este Ada Solomon.
durata: 101 min.
preț bilet: 12 lei
Teatrul „Gong” continuă seria dialogurilor culturale printr-un proiect ce reunește șase dintre cele mai apreciate scurtmetraje recente ale cineastului Radu Jude. „Așa cum un scriitor poate publica un volum de povestiri sau de poezii, așa ar trebui să poată și un regizor de film să își adune filmele scurte și să le ofere publicului într-un volum. Este ceea ce facem cu acest Almanah cu șase filme. Din șase, sper ca măcar unul sau două să fie pe placul spectatorilor.”, spune Radu Jude despre proiectul lansat de microMULTILATERAL.
Filmele reunite în proiect sunt „Caricaturana”, „Potemkiniștii”, „Amintiri de pe Frontul de Est”, „Cele două execuții ale Mareșalului”, „A pedepsi, a supraveghea” și „Plastic semiotic”.
Aceste scurtmetraje au fost selectate la cele mai importante festivaluri internaționale – Veneția, Locarno, Berlin, respectiv Cannes – Quinzaine des Réalisateurs.
„Caricaturana”, în care sunt puse în scenă caricaturile lui Daumier, după o idee de S.M. Eisenstein, a fost selectat în competiția Pardi di Domani Corti d’Autore la Festivalul de Film de la Locarno 2021.
„Potemkiniștii” a avut premiera mondială în luna mai, la a 75-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, în programul Quinzaine des Réalisateurs. Producția este o comedie despre artă, istorie, memorie și cinema, descrisă de criticul de film Andrei Gorzo „ca o schiță de Caragiale încrucișată cu un video-eseu de Mark Rappaport". „Filmul pornește de la faptul că în 1905, marinarii de pe Crucișătorul Potemkin au primit azil politic în România - un gest de sfidare la adresa Rusiei”, spune cineastul.
„Amintiri de pe Frontul de Est”, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă, a fost inclus în competiția de scurtmetraje a Festivalului Internațional de Film de la Berlin 2022. „Poate fi descris ca un readymade comentat (vorba cuiva: «Duchamp is my lawyer!»), obiectul în cauză fiind fabulosul album foto de pe Frontul de Est al Regimentului 6 Roșiori”, explică Radu Jude.
„Cele două execuții ale Mareșalului”, prezentat printre altele la Gijon Film Festival sau Vila Do Conde, deconstruiește cinematografic mitul creat în jurul Mareșalului Ion Antonescu.
„Un pur film de montaj, unde imaginile documentare ale execuției Mareșalului Antonescu din 1946 sunt așezate în paralel cu scena execuției recreată de maestrul Sergiu Nicolaescu în «Oglinda» (1993)”, afirmă Radu Jude. Revista Cineaste a notat: „Scurtmetrajul lui Jude este o deconstrucție iscusită și cutremurătoare a imaginii de arhivă – analizând diferențele dintre ce este arătat și ce este văzut – și este cel mai bun de tipul acesta de la «Letter to Jane» (1972) al lui Godard și Gorin”.
„A pedepsi, a supraveghea”, lansat în 2019, este, după cum precizează cineastul, „un film despre felul în care Puterea se pune în scenă: o dată prin text, apoi prin imagine”.
„Plastic semiotic”, prezentat în 2021 la Festivalul de Film de la Veneția, în afara competiției, propune o analiză a universului inocent al jucăriilor realizată cu instrumentele cinema-ului - cameră, montaj, mizanscenă. „«Dicționarul de idei primite de-a gata» al lui Flaubert, dar cu jucării în loc de cuvinte. Sau un film de animație fără animație. Și o comedie fără umor. Comedie umană, desigur”, spune Radu Jude despre acest scurtmetraj.