NORR ÎN LUMEA CULORILOR
Regie: Florian Silaghi
Scenografie și costume: Oana Cernea
Butaforie: Răzvan Chendrean
Pictură: Mădălina Baciu
Cu: Carina Bunea, Consuela Egyed
Recomandat copiilor sub 3 ani
Durată: 40 min
Norr în lumea culorilor este un spectacol dedicat copiilor cu vârsta de până în trei ani. Apelează la elemente ce stimulează capacitățile senzoriale: culori, efecte vizuale, muzică, jocuri de umbre, lumini și imagini colorate, cu scopul de a-i acomoda pe cei mici cu lumea magică a teatrului. Spectatorii nu vor fi supuși unei convenții teatrale clasice, deoarece aceasta nu ar avea efect asupra lor, vor fi introduși într-un mediu care va deveni aproape imediat familiar.
Unicornul Norr va fi ghidul lor într-un univers care se aseamănă cu un laborator. Norr va fi alături de micii spectatori la fiecare pas pentru a-i atrage în aventurile sale și pentru a le oferi siguranță.