EXPOZIȚIA „RETROSPECTIVA DORU DRĂGUȘIN”, DIN 12 SEPTEMBRIE, LA ARCUB – HANUL GABROVENI
Sculptorul Doru Drăgușin prezintă la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Bolților, între 12 septembrie și 5 octombrie 2024, expoziția „Retrospectiva Doru Drăgușin”, o selecție de lucrări de grafică, pictură și sculptură ce acoperă temele preferate de artist, în special raportul dintre uman și divinitate. Expoziția reunește peste 50 de lucrări din diverse etape de creație ale unuia dintre cei mai longevivi sculptori români, a cărui carieră acoperă aproape o jumătate de secol de activitate artistică, și este realizată cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.
Cunoscut pentru stilul său sculptural ce îmbină geometria abstractă cu forța figurativului, Doru Drăgușin rămâne fidel crezului său artistic, acela că procesul creativ reprezintă un efort constant și asiduu. În expoziția de la ARCUB – Hanul Gabroveni, lucrările sale – sculpturi din bronz, marmură, lemn de tei, pictură, grafică – reflectă acest angajament, precum și faptul că, în viziunea artistului, simplificarea formelor în arta modernă reprezintă o modalitate de a atinge esența umană. În creații precum „Geneza”, „Armonia”, „Pasărea dantelată”, Drăgușin explorează echilibrul între formele geometrice și căldura umană, aducând o dimensiune spirituală lucrărilor sale.
„Arta modernă este simplificarea formei către esență. În mâna mea, piatra cântă și penelul mă ascultă.” (Doru Drăgușin)
Sculpturile prezentate la ARCUB – Hanul Gabroveni reflectă o preocupare constantă a artistului pentru forme epurate și volume monumentale. Lucrările sale din bronz și lemn au o monumentalitate ce invită la reflecție asupra echilibrului dintre materialele grele și delicatețea formei. Figurativul, abstractizat în mare măsură, rămâne vizibil în creațiile sale, acestea purtând amprenta unei atenții meticuloase față de detaliu și structură. De la îngeri la imagini ale Maicii Domnului realizate în diverse materiale, grafică și pânze de mari dimensiuni din același registru tematic, expoziția dedicată artistului Doru Drăgușin prezintă creații ce propun o regândire a divinității în manieră contemporană. Astfel, expoziția „Retrospectiva Doru Drăgușin” oferă vizitatorului o privire amplă asupra unei cariere ce și-a păstrat coerența artistică, artistul reușind să creeze o armonie între abstract și real, între tradiție și modern, într-un limbaj plastic profund personal și inconfundabil.
„Sculptura lui Doru Drăgușin este redată grațios și cu mult rafinament stilistic, căci artistul a așezat, de fapt, stări de spirit într-o iconografie a sufletului, încercând să salveze rupturile și sfâșierile. Prin meditația lor selectivă, structurile sale morfologice ne dezvăluie faptul că artistul a trebuit să-și coboare mintea din inima și cerul creației sale în mintea noastră. (...) Sculptura morfologică a lui Doru Drăgușin constituie tocmai acea «pornire modulatoare a frumosului», căci artistul este sincer în creația sa, nu caută să șocheze prin materialul fizic al operei sale, ci mai degrabă prin forța sugestiei și a mesajului său revelator.” (prof. dr. Laurențiu Chiriac)
Expoziția „Retrospectiva Doru Drăgușin” poate fi vizitată la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Bolților, în perioada 12 septembrie – 5 octombrie 2024, de marți până duminică, între orele 12.00-20.00. În zilele de luni, expoziția este închisă.
Biletele pot fi achiziționate online de pe arcub.ro, Entertix.ro și de la casa de bilete ARCUB (Strada Lipscani nr. 84-90).
Prețul biletelor este 35 lei (Categoria I). Pentru elevi, studenți și pensionari, prețul biletelor este de 25 lei (Categoria II). Accesul persoanelor care achiziționează bilete la preț redus în cadrul expoziției este permis exclusiv în urma prezentării actelor doveditoare pe baza cărora se acordă reducerea (legitimații/talon de pensie).
Eveniment organizat cu sprijinul Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Parteneri media: București FM, Agerpres.ro, Happ.ro, STB
Doru Drăgușin
Născut pe 29 iulie 1954, în comuna Nicolae Titulescu, județul Olt, Doru Drăgușin s-a remarcat prin activitatea artistică ce acoperă varii domenii, de la sculptură la pictură. După ce a absolvit, în 1979, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Sculptură, clasa profesorului Paul Vasilescu, Doru Drăgușin a beneficiat de burse de specializare oferite de Uniunea Artiștilor Plastici din România, între 1979 și 1984. În aceeași perioadă a debutat cu două expoziții personale notabile la galeriile Kalinderu și Galateea, ceea ce i-a consolidat reputația în lumea artistică. În 1984 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Opera sa a fost recunoscută atât la nivel național, cât și internațional, participând la numeroase expoziții de grup și tabere de creație în România și în străinătate. A desfășurat studii de documentare în Bulgaria, Italia, Cehia, Germania, Franța, Belgia, Statele Unite ale Americii.
A primit, de-a lungul carierei numeroase premii, dintre care amintim: locul I în cadrul Concursului monument (portret) Gr. T. Popa, Iași (1997); locul I – Concursul Național pentru monumentul „Nicolae Titulescu”, Brașov (1993); mențiune individuală, medalie de aur de grup în cadrul Bienalei Internaționale „Dantesco” Ravenna, Italia (1988); bursa „Atelier”, București (1982-1984); bursa Uniunii Artiștilor Plastici din România (1981); bursa Academiei de Artă „Nicolae Grigorescu”, București (1979-1980); premiul Revistei „Amfiteatru” (1979).
Doru Drăgușin este cunoscut pentru lucrările sale monumentale, realizând portrete sculpturale ale unor mari personalități române precum Nicolae Titulescu, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși, Gala Galaction, Mihail Kogălniceanu, Marin Preda. Lucrările sale sunt expuse în muzee și colecții particulare din România, Italia, Belgia, Franța și SUA.