„Jack și vrejul de fasole”, după Joseph Jacobs, în scenariul și regia lui Cristinel Nedea.
Povestea personajului principal, Jack, este cea a unei deveniri simbolice.
„Avem aici un veritabil ritual de trecere disimulat într-o aventură fantastică în urma căreia copilul devine un erou, schimbând atât viața lui cât și a celorlalți. Dar, față de povestea originală, aici totul se întâmplă dezinteresat, ca o consecință directă a altruismului și bunătății”, descrie regizorul.
Jack vrea să salveze o văcuță și este certat pe nedrept, așa că vrea să-și repare greșeala.
Distribuția: Robert Trifan, Laura Corpodean, Radu Lărgeanu, Iulian Lungu și Bogdan Motoșcă.
Scenografia: Elena Ilaș
Sculptura: Florin Marin
Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.