Scenariul și regia: Cristinel Nedea
Povestea clasică a Motanului încălțat este reinterpretată, propunerea regizorului Cristian Nedea respectând rețeta unui love story, dar unul pisicesc prin excelență.
„Pentru Motanul încălțat, lumea e doar un decor și oamenii sunt doar o figurație necesară. Întreaga relație cu stăpânul este văzută aici ca o simplă unealtă a îndeplinirii destinului pisicesc. Și cum ar putea fi altfel, când pisica se îndrăgostește?”, subliniază regizorul.
Distribuția și interpretarea muzicală: Ionuț Constantinescu, Ion Iurcu și Iulian Lungu.
Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, iar ilustrația muzicală de Ion Iurcu.
Coordonarea muzicală: Arona Bogdan.
Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.