ARTA IMPRIMĂRII PLANTELOR – ATELIER CREATIV
Recomandat copiilor peste 4 ani
Durata: 50 min
Dezvoltarea motricității fine (manuale) este parte esențială din evoluția copiilor. „Arta imprimării plantelor” reprezintă contextul ideal pentru a stimula această abilitate. În afară de folosirea mâinilor, cei mici își vor exersa atenția distributivă și capacitatea de a socializa. Participanții vor fi familiarizați, mai întâi, cu materialele pe care le vor folosi – pastă modelatoare, frunze, flori, felii de citrice etc. –, urmând să creeze diverse obiecte. Pandantive, brelocuri, suporturi de pahare sau decorațiuni pentru cameră, formele care vor ieși din mâinile copiilor vor putea fi utilizate, dar și păstrate bine, apoi, într-o cutiuță cu amintiri.
Coordonatori: Valeria Cristia și Alexandra Pribeagu
Adulții însoțitori participă gratuit la atelier.