Spectacolul care dă tonul celei de-a treia ediții Aproape: ”Piciul”- un musical de familie, în amintirea lui Charlie Chaplin, plin de umor și de încărcătură emoțională. Un spectacol energic, dinamic, dar și nostalgic, oferit de trupa ”Iosif Vulcan” a Teatrului Regina Maria din Oradea.
”Una dintre capodoperele cinematografiei mute realizate de Charlie Chaplin se transformă într-un musical plin de viață și emoționant pe scena Teatrului Regina Maria.
Povestea este una în ramă: Charlie Chaplin, regizor de film, în timp ce este pe platoul de filmare și ține un discurs angajaților săi, afla o veste tristă. Dar tot acest moment este întrerupt de un puști, care fuge de poliție și îl roagă pe regizor să se prefacă că este tatăl lui. De aici pornește ideea unui film emoționant, dar plin de umor, în care protagoniștii sunt un geamgiu sărac și un copil orfan, care trec împreună prin fel și fel de peripeții.”
Muzica: Nagy Tibor, Versurile: Bradányi Iván, Textul: Pozsgai Zsolt
Traducerea textului: Zeno Fodor
Traducerea versurilor: Ovidiu Iloc
Distribuția:
Chaplin - Daniel Vulcu
Jacky – Luca Bran/Rareș Roșu
Mary – Ioana Cheregi
Madame Foyer – Ioana Dragoș Gajdó
Lucy – Georgia Căprărin
Ted, Mc Duft – Alexandru Rusu
Ed, Domnul 1 – Tudor Manea
Med, Domnul 2 – George Dometi
Ben, Chelner Șef., Freddy – David Constantinescu
Colbert, Carlson – Pavel Sîrghi
Harry – Eugen Neag
Polițist – Sebastian Lupu
Dr. Tiukowsky – Ciprian Ciuciu
Betty – Lucia Rogoz
Asistent 2 – Anda Tămășanu
Chelnerița – Giorgiana Coman
Secr. Platou – Anca Sigmirean
Asistent Regie – Carina Bunea
Dansatori: Gyerman Alexandra, Sztankovits Noémi-Csilla, Vanessa, Doboș Etien, Kocsis Márk, Szilágyi Patrik
Regizor Artistic – Halasi Imre
Coregraf –Topolánszky Tamás
Conducerea Muzicală – Ovidiu Iloc
Decor – Irina Chirilă
Costume – Amalia Judea
Asistent Regie – Meleg Vilmos
Asistent Coregrafie – Törteli Nadin
Spectacolul se va desfășura în cadrul Festivalului Aproape, ediția a III-a, un proiect al Asociației Culturale Artspot Baia Mare si al Teatrului Aproape, organizat împreună cu Teatrul Municipal Baia Mare, având ca partener principal Ultra Residential. Festivalul este o sărbătoare culturală prin care comunitatea se poate bucura, împreună cu mari artiști ai țării, într-o atmosferă demnă și elevată, de faptul că suntem locuitori ai unui oraș frumos și cu mult potențial.