CORD este un spectacol cu o teatralitate aparte, cu o poveste universală și atemporală, cu o estetică plasată undeva între cotidian și suprareal, având ca protagoniști niște marginali aflați la granița dintre râs și plâns: clovnii. Personajele spectacolului evocă vagabonzii lui Beckett, acele ființe inocente care se sustrag timpului și greutăților vieții prin speranță și visare inocentă. Clovnii Andreei Darie se joacă cu publicul și creează un sentiment de complicitate în conștiința colectivă a sălii. Există întotdeauna în ființa clovnului ceva ce îl definește ca fiind „celălalt” și, totodată, el stă ascuns în fiecare dintre noi. Acest spectacol în care umanitatea se manifestă prin joc, machiaj, costum și nas roșu, pune un semn de egalitate între indivizi, anulând granițele între etnii, rase, naționalități, religii, categorii sociale, orientări sexuale, convingeri politice, vârste sau apartenențe la categorii defavorizate. CORD este un soi de „corabie a nebunilor”, sintagmă asociată frecvent lumii clovnești. CORD vorbește despre alteritate și eșec. CORD explorează în mod neostentativ paliere filozofice ale existenței, deturnând în cheie comică „fundăturile” spre care mărșăluiesc personajele sale. Astfel, CORD transcende scopul imediat al actului clovnesc: distracția.
Spectacol este, prin excelență, unul interactiv, spectatorii devenind în răstimpuri actori sau, poate, chiar clovni. CORD încurajează publicul să-și evalueze abordarea față de viață, de schimbările climatice sau de capacitatea noastră de a fi restabili ordinea și echilibrul.
DISTRIBUŢIA:
Luca Gumeni
Leonard Petrași
Marius Mihăilă
Augustin Săicădaru
Petre Sapojnic
Otilia Rojniță
Andreea Stratulă
Arina Iliescu
Irem Simay Bulut
Delia David
Amalia Bucur
Andreea Rusu
Andreea Ionel
Aroa Centelles
REGIA: Andreea J. Darie și Octavian Jighirgiu
COSTUME: Alina Dincă-Pușcașu și Jenița Stănilă
Design de lumini: Adrian Buliga
Design de sunet: Șefan Năstase
Coregrafie: Alice Veliche
Elemente prestidigitație: Emanuel Florentin
Regie tehnică: Emilian Andrei
Durata spectacolului(fără pauză): 60 minute
Spectacolul se va desfășura în cadrul Festivalului Aproape, ediția a III-a, un proiect al Asociației Culturale Artspot Baia Mare, organizat împreună cu Teatrul Municipal Baia Mare si al Teatrului Aproape, având ca partener principal Ultra Residential. Festivalul este o sărbătoare culturală prin care comunitatea se poate bucura, împreună cu mari artiști ai țării, într-o atmosferă demnă și elevată, de faptul că suntem locuitori ai unui oraș frumos și cu mult potențial