Salvador Dali a fost un artist complex, chiar dacă majoritatea dintre noi îl cunoaștem ca pictor. Dar el a fost și ilustrator, și sculptor, și scenograf, și actor, și regizor. A ilustrat cărți și a creat afișe publicitare. A creat chiar și logoul acadelelor Chupa Chups.
Pornind de la calitatea lui de ilustrator de cărți, printre care și ”Fabulele” lui La Fontaine, ilustrații pe care le puteți admira în expoziția de la Casa Hintz, ne-am gândit să le oferim copiilor ocazia să-l cunoască pe Dali într-un mod mai complex, printr-o întâlnire nu doar vizuală cu arta lui, ci și narativă, interactivă și activă.
În fiecare sâmbătă, Adrian Barbu, cunoscutul ilustrator al îndrăgitei ”Fram, ursul polar”, dar și al multor altor cărți pentru copii, va ghida copiii în ”Universul lui Salvador Dali” și îi va iniția în tehnica ilustrației de carte.
Adrian Barbu este absolvent al UBB Cluj, Facultatea de Litere, și al UAD Cluj, Facultatea de Grafică, scenarist și autor de benzi desenate, ilustrator de cărți, co-fondator și coordonator al Comics Club Cluj.
În peste 35 de ani de activitate ilustrațiile și benzile desenate marca A.B. au fost publicate în România, Franța, Germania, Republica Cehă, Serbia, Canada, SUA, Noua Zeelandă și Australia, însoțite de numeroase expoziții și premii naționale și internaționale.