În program:
S. Prokofiev - Sonata nr. 1 op. 80 în fa minor
S. Prokofiev - Sonata nr. 2 op. 94 în Re Major
Steluța Radu a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, sub îndrumarea profesorilor Dan Grigore și Gheorghe Halmos (pian), Irina Staicu (muzică de cameră), Victoria Ștefănescu și Suzana Szörenyi (acompaniament vocal instrumental). În anul 2003 a finalizat studiile doctorale în cadrul aceleiași instituții. Încă din perioada studenției și-a clădit o frumoasă carieră artistică, obținând numeroase premii la concursuri naționale și internaționale (la Belgrad, Colmar, Geneva și Munchen), realizând, totodată, numeroase înregistrări pentru posturi de radio și televiziune din țară și din străinătate. Cariera artistică a fost dublată de activitatea didactică îndelungată, desfășurată la Universitatea Națională de Muzică din București. În 2016, Steluța Radu a inițiat Concursul Internațional de Duo „Suzana Szörenyi”, iar din 2017, concursului i s-a adăugat Festivalul Internațional „Duo Majura”.
Beneficiind de mentoratul profesorilor Marius Cristescu şi Ştefan Gheorghiu, Mircea Călin și-a continuat studiile în Marea Britanie şi Germania, cu profesorii Ifrah Neaman, Zakhar Bron şi Rugiero Ricci. Pe parcursul carierei sale, a concertat ca solist pe patru continente, oferind recitaluri, sau ca dirijor de orchestră, fiind invitat de multe orchestre și festivaluri să participe la evenimente muzicale și concerte în întreaga lume, din Europa până în Asia și Oceania. Este un excelent specialist și un interpret pasionat al muzicii lui Bela Bartok și George Enescu. Cele 6 sonate pentru vioară solo de Eugene Ysaye (înregistrate pe CD) sunt o narațiune plină de lirism și strălucire, emoționantă și surprinzătoare. Înaintea stabilirii în Olanda, a deţinut funcţia de concertmaistru al Filarmonicii „George Enescu” şi de lector la catedra de vioară a Academiei de Muzică din Bucureşti. În prezent, continuă activitatea pedagogică, colaborând cu Royal Conservatory din Ghent (Belgia) şi Conservatorio Superior „Bonifacio Gil’’ din Badajoz (Spania). Este membru in juriul Concursului internaţional de violoncel „Adrien François Servais”.