“Glas” este un concert simfonic ce reinterpretează muzica tradițională bulgărească într-un mod clasic contemporan, aducând în prim-plan bogăția sonoră a patrimoniului cultural bulgăresc. Titlul „Glas” provine din cuvântul bulgăresc „Глас” care înseamnă „sunet” sau „voce”, subliniind esența comunicării prin muzică și rolul acesteia în transmiterea identității culturale.
Muzica, orchestrată și compusă de compozitorul timișorean George Denis Ardelean, va fi interpretată de Orchestra Filarmonicii Banatul din Timișoara, sub bagheta dirijorului Konstantin Ilievski. Invitatul special al evenimentului va fi Vasilev Zhivko, un artist renumit în Bulgaria, cunoscut pentru concertele sale în întreaga lume la kaval, un instrument tradițional bulgăresc.
„Glas” promovează și diversitatea culturală și patrimoniul autohton în Timișoara, subliniind legăturile istorice și culturale dintre comunitățile din regiune. Concertul este o invitație la un concert simfonic ce îmbină tradiția cu inovația, oferind publicului o incursiune în spiritul bulgăresc.